Prima paginaIstoricInfiintareInscriereConsiliul directorMembriInformatiiContact
Istoric

În luna noiembrie  2002 la o şedinţă a Asociaţiei Române a Profesioniştilor în Pază şi Sisteme de Securitate,s-a hotărât iniţierea demersurilor pentru constituirea unui Patronat în domeniul pazei, protecţiei, şi securităţii obiectivelor, bunurilor, valorilor şi persoanelor care să includă societăţile comerciale de profil şi orice agent economic care desfăşoară activităţi similare.

După o perioadă în care prin mass-media sau direct au fost aduse la cunoştinţă obiectivele şi mijloacele de realizare, la data de 26.03.2003, la Bucureşti, 54 patroni au semnat actul de constituire al PATRONATULUI SOCIETĂŢILOR DE SECURITATE şi l-au împuternicit pe Dl. Ion Popescu  să acţioneze pentru dobândirea personalităţii juridice.

Prin încheierea judecătorească nr. 76/13.06.2003 este admisă cererea de înregistrare ca persoană juridică fără scop patrimonial a PATRONATULUI SOCIETĂŢILOR DE SECURITATE, iar prin Certificatul nr. 24/08.07.2003 acesta a fost înscris la Grefa Judecătoriei Sectorului 3, Bucureşti.

Practic, Patronatul şi-a început activitatea după data de 05.09.2003 după prima Adunare Generală de Alegeri, pe mai multe direcţii, astfel:

  • înştiinţarea autorităţilor Statului şi a altor organisme despre constituirea Patronatului, scopurile şi căile de realizare a acestora;
  • amendarea Legii 333/2003 şi a proiectelor de metodologii;
  • afilierea la Uniuni Patronale reprezentative;
  • asigurarea tehnico-materială necesară unei bune funcţionări;

Până la dobândirea reprezentativităţii la nivel de ramură şi pentru a asigura prezenţa în Comisiile de Dialog Social din cadrul unor ministere Patronatul este afiliat la UGIR 1903 şi Patronatul Naţional Român.

În faza de început şi pentru a asigura o dezvoltare şi afirmare corespunzătoare a forţei şi influenţei Patronatului s-a  acţionat concomitent pentru:

  • creşterea numerică şi calitativă a numărului de membrii,înfiinţarea de filiale teritoriale;
  • stabilirea unor înţelegeri pentru a asigura între membrii practicarea unei concurenţe loiale;
  • elaborarea, adoptarea şi acceptarea Codului Deontologic;
  • stabilirea unei strategii coerente pentru dezvoltarea de perspective;
  • completarea sau modificarea unor prevederii ale Statutului determinate de situaţiile care vor apărea;
  • întâlniri permanente cu autorităţile Statului şi în special Ministerul Administraţiei şi Internelor, pentru a identifica metode şi mijloace de colaborare;
  • participarea activă în Comisiile de Dialog Social;
  • colaborarea cu Consiliul Naţional de Formare Profesională pentru a asigura o pregătire corespunzătoare a tuturor persoanelor care acţionează în domeniu, existenţa unei tematici unice pentru personalul care doreşte să se profesionalizeze în pază, gardă de corp şi intervenţie şi stabilirea unui program de pregătire adecvat necesităţilor reale de însuşire a cunoştinţelor;
  • prezenţa mai activă în mass-media;
  • asocierea la Confederatia Europeana a Serviciilor de Securitate(CoESS)

Stiri
Legea 40/2010
FF IMPORTANT!!
detalii...

Proiectul CRESCO
Demararea proiectului CRESCO – Creşterea Serviciilor de Consiliere şi Orientare Profesională în domeniul Securităţii Private
detalii...

Federatia Serviciilor de Securitate
S-a infiintat Federatia Serviciilor de Securitate
detalii...

Membri retrasi din patronat
CERERI DE RETRAGERE
detalii...

Membri exclusi din patronat
NEPLATA COTIZATIEI
detalii...

design by: vivi.ro