Demers catre OSIM. privind celeritatea dobandirii certificatului de inregistrare a marcii

CĂTRE,

Doamna Adriana ALDESCU – înlocuitorul directorului general al Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci

Stimată doamnă director general,

Potrivit statutului său, Patronatul Serviciilor de Securitate – PSS. ,,reprezintă, promovează, susţine şi protejează interesele membrilor, în relaţiile cu autorităţile publice, sindicatele, organizaţiile guvernamentale sau non-guvernamentale, cu persoane fizice sau juridice, ori alte autorităţi”.

În virtutea acestor prevederi, vă supunem atenției o problemă, cu care ne confruntăm și pe care, dorim să v-o prezentăm, cât mai succint:

PSS., a luat la cunoștință că începând din acest an, Direcția de Ordine Publică din Inspectoratul General al Poliției Române – IGPR., a modificat procedura de obținere a licenței de funcționare a societăților de pază și protecție, conform Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor, cu modificările și completările ulterioare, republicată.

În fapt, pentru obținerea licenței de pază, Poliția solicită prezentarea certificatului de marcă, eliberat de OSIM., iar până acum era necesară, doar dovada înscrierii și a verificării de disponibilitate, care practic asigurau, dobândirea ulterioară a certificatului.

După cum știți, pentru  obținerea certificatului de la OSIM., sunt necesare parcurgerea celor două etape, astfel:

  • prima etapă – înscrierea și verificarea disponibilității, aprox. 15-30 zile;
  • a doua etapă – eliberarea certificatului, cu plata taxelor aferente, circa 8 luni.

Astfel, prin refuzul de a primi documentația necesară licențierii fără acest document (certificatul de la OSIM.) s-a prelungit nejustificat și exagerat, timpul necesar înființării unei societăți comerciale prestatoare de servicii de pază, cu cele 8 luni de zile, cât durează obținerea certificatului la care, se adaugă cele 90 de zile necesare efectuării verificărilor în vederea avizării și licențierii de către IGPR., de unde, rezultă un total de 11 luni de zile în care, societatea nu poate funcționa, dar acumulează cheltuieli cu utilitățile sau de altă natură și pe care, nu le poate acoperi.

Acest lucru are un impact deosebit de negativ asupra celor care și-au propus înființarea unei noi societăți, devenind un obstacol în calea dezvoltării spiritului antreprenorial și a liberei inițiative.

În considerarea celor prezentate mai sus, vă solicităm sprijinul pentru reducerea perioadei de așteptare a eliberării certificatului de înregistrare a mărcii și înștiințarea IGPR., care poate reveni la procedura anterioară, sens în care, am și efectuat demersuri către această instituție.

Cu amabilitatea dvs., pentru mai multe detalii privind speța în cauză, cât și pentru găsirea unei soluții benefice celor aflați în situații similare, vă propunem o întâlnire de lucru. Pentru confirmare, persoană de contact este dl. Chiriac Lazăr – secretar general al PSS., care poate fi apelat la tel. mob.: 0728.929.385 și care, comunică prin adresa de e-mail: lazar.chiriac@patrosec.ro

Vă mulțumim pentru colaborare și sprijin!

 

Cu deosebit respect,

ȘOVAR CONSTANTIN BOGDAN

Președinte interimar PSS.



Leave a Reply