Comunicatul de final de an, al președintelui Patronatului Serviciilor de Securitate

Stimați membri,

 

Pentru că ne aflam la sfârșit de an și foarte aproape de încheierea mandatului meu de Președinte al Patronatului Serviciilor de Securitate, țin să vă mulțumesc pentru încrederea și susținerea acordată în toată această perioadă. După cum bine se știe, am preluat mandatul în cea mai dificilă perioadă a Patronatului și, cred eu, impreună am reușit, în primul rând, să menținem organizația funcțională, să fim in continuare un partener de discuții la toate nivelele, să luăm atitudine sau să ne opunem lucrurilor care înfrânează sau nu sunt favorabile dezvoltării securității private. Am demarat campanii de evidențiere a fenomenelor care luaseră amploare aproape necontrolabilă, respectiv munca la negru și evaziunea fiscală, dar și  încercând conștientizarea investitorilor din securitatea privată privind drepturile și responsabilitățile ce le revin, implicând în acest proces și beneficiarii serviciilor, ca parte componentă și responsabilă.

Printre realizarile din acest mandat aș enumera opoziția noastră la proiectele ”firmelor de stat”, în care eu consider că demersurile noastre, făcute până la nivelul structurilor Uniunii Europene, începe să aibă un final așteptat – „dizolvarea companiilor municipale”. In ceea ce privește modificările legislative, după cum ați fost informați, unele au avut succes, altele mai puțin. Plec cu un regret legat de proiectul „Legea securității private” care nu a putut fi finalizat; pe de o parte datorită diferitelor puncte de vedere și interese interne divergente, care m-au făcut să mă simt ca în piesa lui Caragiale „ne dorim să se schimbe, dar să nu se modifice în punctele esențiale…”, iar pe de altă parte din cauza inflexibilității autorităților. Aș remarca realizările în ceea ce privește finalizarea unor standarde ocupaționale mult așteptate (ex garda de corp, dar și agent de control acces, patrulă etc care se află in fază avansată de aprobare). Sper ca pană la finalul mandatului să avem modificată legea 333/2003, unde eu cred că cea mai mare realizare va fi renunțarea la relicențiere alături de celelalte modificări despre care ați fost informați.

Consider că lucrul cel mai important pe care am reușit să-l realizez a fost reînsuflețirea interesului pentru organizația patronală. Țin să vă mulțumesc pentru încrederea acordată în modificarea statutului, astfel încăt să poată candida la funcția de Președinte și un candidat independent sau orice persoană pregătită să-și însușească un mandat la conducerea PSS. În acest fel avem astăzi o „competiție” în campania pentru postul de Președinte între doi candidați, respectiv domnul Silvian Pena și domnul Adrian Moisescu. Profit de ocazie să vă anunț că totul este pregătit astfel încât la începutul anului să putem organiza alegerile… fie ca cel mai bun să câștige și să readucă PSS acolo unde ne dorim!

Mulțumesc tuturor celor care au fost alături de mine în consiliul director, amintind sprijinul și colaborarea deosebită cu domnul Gabriel Badea (Președinte FSS), dar și ceilalți membri ai Consiliului Director și, nu în ultimul rând, tuturor membrilor atât cei mai vechi cât și ultimilor veniți, cărora le doresc o implicare cât mai activă. Nu aș încheia fără a adresa mulțimiri și Președintelui de onoare domnul Ion Popescu care mi-a fost un real sprijin și ar trebui să pomensc aici toți membrii fondatori sau cei care s-au alăturat PSS în cei 19 ani de existență.

Închei prin a vă ura un călduros LA MULȚI ANI! tuturor celor care implicați în securitatea privată și îmi doresc ca pentru viitor, piața pe care activăm cu toții, să devină în primul rând o piață corectă, în care toți cei implicați (patroni, angajați și beneficiari) să câștige corect și decent.

 

Bogdan Șovar

Presedinte al Patronatului Serviciilor de Securitate



Leave a Reply